Moștenirea cruciadelor salvează un oraș israelian de la a fi înghițit de deșert

Orașul Ashkelon, situat pe litoralul Mării Mediterane, aproape de granița cu Fâșia Gaza, a fost frecvent un câmp de luptă în timpul cruciadelor (între secolele XI și XV), fiind ocupat când de musulmani, când de creștini. Săpăturile arheologice au scos la iveală o rampă de asediu pe care o armată a lăsat-o în urmă și care a îndeplinit un rol neașteptat, salvând orașul de a fi înghițit de nisipurile deșertului.

Zidurile vechilor canaaniți, construite pentru a le proteja unul dintre cele mai importante orașe, au fost doborâte de mai multe ori de-a lungul a 5.000 de ani, însă au fost reconstruite întotdeauna până în 1270 e.n., când Baibar I, sultanul mameluc al Egiptului și Siriei, a ordonat distrugerea orașului.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

De atunci a rămas un sit arheologic semnificativ, în care dr. Rafael Lewis, de la Universitatea din Haifa din Israel, a observat ceva ce alții au ratat, cu o importanță considerabilă pentru noul oraș care s-a extins dincolo de el.

În interiorul fostei așezări a fost înființat, în secolul al XV-lea, un sat care s-a transformat ulterior într-un oraș. Laudând numeroasele fructe cultivate la Ashkelon, celebrul călător britanic din secolul al XIX-lea, Claude Conder, a avertizat că „la sud marile valuri de nisip care au invadat mereu au depășit acum fortificațiile și au devastat grădinile odată roditoare, amenințând să le transforme pe toate într-un deșert de nisip, cu excepția cazului în care se găsesc mijloace pentru a le opri avansul”.

Rampa care ajuta la cucerirea orașului

Analizând fotografii aeriene ale orașelor vechi și noi, dr. Lewis a observat că ceva bloca într-adevăr dunele de nisip invadatoare. Obstrucția se aliniază perfect cu Poarta Ierusalimului orașului vechi, iar Lewis a considerat că este o coincidență puțin probabilă.

În timpul cercetărilor, Lewis a realizat o creastă de 8-10 metri înălțime și aproximativ 200 de metri lungime care se întindea spre poartă, oprind avansul dunelor de nisip. Creasta este suficient de evidentă încât apare pe hărțile din secolul al XIX-lea, dar dacă înainte de Lewis a mai observat cineva că nu era o caracteristică naturală a mediului nu a și lăsat notițe despre ea.

Creasta este de fapt o rampă construită de o armată care înconjura orașul, astfel încât să poată aduce instrumente de asediu de pe un teren înalt din apropiere, peste un defileu, pentru a lua cu asalt zidurile, a dezvăluit Lewis într-un capitol din cartea sa intitulată „Crusading and Archaeology”.

Rampele de asediu erau frecvente în zonă, în ciuda efortului imens de care era nevoie pentru a fi create. Multe au fost distruse de învingători pentru a nu le fi de folos viitorilor invadatori. Au rămas câteva în urmă, cuceritorii fiind încrezători că nu vor fi ameințați sau fie nu aveau planuri de a păstra orașul.

Efectul benefic al rampei din Ashkelon

Ceea ce este diferit la rampa din Ashkelon vizează efectele sale ulterioare. Dr. Rafael Lewis este convins că fără ea terenurile care acoperă orașul vechi și se extind spre nord nu ar fi rămas dintre cele mai fertile din regiune. Este posibil ca orașul să nu fi fost niciodată refondat. „Formațiunile militare medievale … remodelează întotdeauna pământurile din jurul lor într-o oarecare măsură”, însă puține ar fi fost la fel de influente, a precizat el, citat de IFL Science.

Este cunoscut faptul că o rampă de asediu a fost construită de regele Baldwin al III-lea în 1153, în apropiere de cea actuală, pentru a permite ocuparea orașului, însă Lewis consideră că cruciații trebuie să fi demolat-o ulterior, pentru a nu fi folosită împotriva lor. Rampa care a supraviețuit în timp ar fi fost construită pentru una dintre bătăliile ulterioare, cel mai probabil pentru a facilita victoria lui Baibar I.

Potrivit lui Lewis, conducătorii musulmani anteriori au încercat să împiedice cruciații să stabilească un punct de sprijin pe coastă, păstrând mici garnizoane în multe fortărețe. Baibar a învățat din eșecurile lor și și-a concentrat forțele în câteva locuri, distrugând orașele rămase, astfel încât să nu poată fi folosite împotriva lui.

Lewis a precizat că nu este un expert în prevenirea deșertificării, însă înțelege „cel mai bun mod de a stabiliza solul și de a ține departe deșertul prin vegetație”. Terasamentele Pământului ajută uneori, dar el nu crede că succesul poate fi reprodus în altă parte în loc de reîmpădurire.

Vă recomandăm să citiți și:

Locul unei bătălii purtate de Richard Inimă-de-Leu în cea de a treia cruciadă a fost descoperit

Ascensiunea şi decăderea Cavalerilor Templieri

Destinul imperial al omenirii – de la Sumer si Babilon la Europa Unita

Teutonii – Sabia din umbra negrei cruci